Imparțialitatea evaluatorului și inspecția fizică propriu-zisă a proprietăților care urmează să fie evaluate sunt esențiale pentru o stabilire cât mai corectă a prețului corespunzător din punct de vedere fundamental al imobilului, spune Scott Robinson, președinte al Appraisal Institute, organizație profesională la nivel mondial a evaluatorilor.

 

Declarația sa a fost făcută astăzi la Conferința organizată de Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați (ANEVAR) cu tema „Evaluarea pentru garantarea împrumuturilor”, tocmai în condițiile în care au fost prezentate avantaje ale metodei de evaluare standardizate prin eșantionare și folosirea de modele matematice pentru metoda comparativă (AVM – Automated Valuation Model).

 

Adrian Vascu de la ANEVAR spune că, într-adevăr, sunt limite ale acestui tip de evaluare și a dat exemplu faptul că pe clisura Dunării aproape nicio casă nu seamănă cu cealaltă și că listarea mai multor proprietăți din zonă tot nu ar putea conduce la crearea unui eșantion relevant.

În aceste condiții, inspecția fizică își va păstra importanța, chiar dacă în viitor aceasta ar putea fi efectuată cu ajutorul dronelor. Vascu a spus că în viitor se va putea face nu numai inspecția exterioară, ci și cea interioară prin intermediul dronelor. (sursa: profit.ro)