"În experiența noastră de până acum am observat că există un număr din ce în ce mai mare de clienți care apreciază și își doresc să aibă la îndemână experiențe culinare similiare cu cele din marile orașe ale lumii. Fiind gândit să rivalizeze cu unele din cele mai bune restaurante din lume, suntem convinși că proiectul nostru va ajunge rapid unul dintre cele mai apreciate din București", a spus David Maguet, cofondator M60 Grup.

 

În această tranzacție, fondatorii M60 au fost asistați de compania de consultanța imobiliară DTZ Echinox.

 

La rândul său, Elena Tecuță, Office Letting Manager în cadrul Forte Partners, a subliniat că ideea celor doi antreprenori va crea ceva diferit față de ceea ce se găsește, în prezent, în clădirile de birouri din București.

 

”Ne bucură decizia acționarilor Grupului M60 de a accepta oferta noastră și suntem convinși că vor avea o nouă afacere de succes și aici, la fel cum este povestea cafenelei din Piața Amzei”, a spus Elena Tecuță.

 

Cafeneaua M60 a fost deschisă la începutul anului trecut, în urma unei investiții de 80.000 de euro.

Clădirea de birouri dezvoltată de Forte Partners la intersescția șoselei Ștefan cel Mare cu strada Tunari este în prezent 100% închiriată, chiriașii urmând să își preia spațiile în luna octombrie. Proiectul ce însumează o suprafață total desfășurată de 11.000 metri pătrați este ridicat pe două subsoluri, parter și nouă etaje. În total, sunt disponibile 158 de locuri de parcare (88 subterane si 70 supraterane). Partenerii Forte în acest proiect sunt biroul de arhitectură Lauster & Radu, antreprenorul general ACMS și banca finanțatoare UniCredit Bank. (sursa: profit.ro)